Velionic C&I

Stocare modulară pentru clădiri de birouri, spații comerciale, depozite, fabrici, ferme și prosumatori industriali.

Velionic C&I este linia noastră de produse pentru facilități cu PV instalat sau cu putere contractată mare. Două capacități standard — 215 kWh și 261 kWh — scalabile în paralel până la 5 MWh. Trei mărci Tier-1: Risen iCon, Eenovance și Longi Omnicube. Suntem partener oficial și service pentru toate trei.

Trimite-ne curba de consum la 15 minute sau facturile recente. Răspundem în 5 zile lucrătoare cu plan de economii estimate.

Luni–vineri – 9:00 – 17:00.

capacități standard
215 / 261 kWh
scalabil în paralel
MWh
garanție extensibilă
5 → ani

Service

la Târgu Mureș

Sistem modular de baterii Velionic pentru stocarea energiei
9
Ani experiență
EPC
Veltol Holding

Stocare inteligentă pentru companii, integrată de Veltol Holding

Veltol Holding este dezvoltatorul și furnizorul exclusiv al soluțiilor Velionic în România. Prin divizia sa de energie verde, Veltol Energy, compania proiectează și integrează sisteme de stocare pentru aplicații comerciale și industriale, adaptate profilului de consum, obiectivelor economice și infrastructurii existente.

De la analiza consumului și proiectarea electrică până la instalare, punere în funcțiune, integrarea cu Veltol EMS și service post-PIF, întregul proiect este gestionat de aceeași echipă. Astfel, fiecare sistem Velionic C&I devine parte dintr-un ecosistem energetic monitorizat și optimizat permanent.

Pentru companii, rezultatul este simplu: un singur partener responsabil pentru întreaga soluție, capabil să optimizeze consumul, să reducă costurile cu energia și să susțină dezvoltarea viitoare a investiției.

Partener oficial și service pentru trei mărci globale Tier-1

Pe segmentul C&I de 200–300 kWh, soluțiile de stocare în containere outdoor cu PCS integrat se livrează plug-and-play, și sunt produse mature, dezvoltate de un număr restrâns de producători consacrați la nivel global. Alegerea partenerului tehnologic este la fel de importantă ca alegerea integratorului. Suntem partener oficial autorizat, inclusiv pe service, pentru trei dintre cei mai relevanți producători de pe piața europeană.

VELIONIC BESS
LFP 280 Ah
UL9540A
Implementare rapidă
6–10 săptămâni
Integrare nativă
Garanție & service

Ingineri certificați

Ingineri certificați direct de fiecare producător, pentru intervenții corecte și sigure.

Suport tehnic L2/L3

Acces direct la suport tehnic avansat L2/L3, fără intermediar regional sau timpi de așteptare.

Stoc permanent de piese + SLA

Stoc local de piese de schimb și SLA măsurabil, cu responsabilități și timpi de răspuns clari.

Partener de service oficial înseamnă: ingineri certificați de fiecare producător în parte pentru intervenții garantate. Acces direct la suport tehnic L2/L3, fără distribuitor regional. Stoc permanent de piese de schimb. SLA măsurabil, cu responsabilități și timpi de răspuns definiți contractual.

Levente Tóth CEO & fondator, Veltol Holding
Veltol EMS

Toate soluțiile Velionic sunt monitorizate în ecosistemul Veltol EMS

Indiferent dacă alegi Risen, Eenovance sau Longi, experiența de operare rămâne aceeași. Dashboard-ul, rapoartele, alertele și logica de control sunt unificate în Veltol EMS. Pentru facilitățile unde există mai multe tipuri de sisteme BESS instalate în timp (ex. Risen în 2024, Longi în 2026), tu îți păstrezi aceeași platformă de monitorizare și control, fără să fie nevoie să operezi mai multe aplicații sau software-uri diferite.

01

Peak shaving automat

Monitorizează consumul la nivelul tabloului principal la 100 ms, și comandă încărcarea sau descărcarea BESS-ului atunci când sunt depășite pragurile setate.

02

Arbitraj tarifar pentru contracte dinamice

Optimizează ciclurile de încărcare noaptea, și descărcare ziua, în funcție de evoluția prețurilor, cu decizii actualizate la intervale de 15 minute.

03

Backup automat la pana de curent

Comutare rapidă, sub 20 ms, pentru alimentarea sarcinilor critice.

04

Rapoarte operaționale și economice lunare

Monitorizarea autoconsumului, a economiilor generate prin reducerea puterii contractate, arbitraj tarifar, și analiza alarmelor.

05

Acces remote prin aplicație mobilă

Monitorizare și control la distanță, cu date stocate pe serverele noastre, în Uniunea Europeană.

Veltol EMS este sistemul de management al energiei dedicat pieței din România, dezvoltat de echipa noastră din Târgu Mureș, și reprezintă aceeași platformă utilizată atât în proiectele Velionic C&I și Velionic Rez, cât și în sistemele BESS utility scale. Evoluția produsului, integrarea funcționalităților și dezvoltarea pe termen lung sunt gestionate intern, de noi, fără dependență față de roadmap-ul unui furnizor software extern, care ar putea schimba tarifele, de exemplu, peste cinci ani.

Un singur partener, de la audit până la service post-PIF

Pe segmentul C&I, responsabilitățile sunt adesea împărțite între mai multe companii: una furnizează echipamentul, alta îl instalează, iar suportul tehnic și garanția sunt gestionate separata. Acest model poate funcționa, dar complică procesul atunci când apar modificări, intervenții, sau întrebări despre garanție.

La Veltol, întregul proiect este coordonat de aceeași echipă, de la analiza inițială și proiectare până la punerea în funcțiune, integrarea cu Veltol EMS și suportul port-PIF.

01

Audit gratuit

Ne trimiți curba de consum la 15 minute sau facturile de energie, iar inginerii noștri analizează toate aceste date și revin către tine cu estimarea dimensiunii optime a sistemului, împreună cu economiile potențiale.

02

Studiu de pre-fezabilitate

Construim modelul economic cu calcule precise pe baza consumului, și analizăm scenarii precum peak shaving, arbitraj tarifar sau hibrid, combinația optimă între cele două.

03

Proiectare electrică

Realizăm documentația tehnică – schema electrică, lista de echipamente și integrarea cu infrastructura existentă. Proiectarea este realizată intern, cu echipa noastră autorizată ANRE.

04

Avizare și autorizare

Dacă proiectul necesită ATR sau alte avize, pregătim și depunem documentația la operatorul de distribuție, DEER sau Electrica. Gestionăm procesul până la obținerea aprobărilor și te ținem la curent săptămânal.

05

Achiziție și logistică

Configurăm soluția și comandăm echipamentele direct de la producătorul selectat: Risen, Eenovance sau Longi.

06

Montaj și integrare

Instalarea se face cu echipa Veltol, direct pe șantier, fără subcontractori.

07

Punere în funcțiune

Configurăm sistemul BMS, integrăm bateria cu Veltol EMS, efectuăm probe de performanță și predăm sistemul către beneficiar.

08

Service și operare post-PIF

Asigurăm suport tehnic prin echipa proprie de service, cu mașini dedicate, cu stoc local de piese și SLA gestionat direct de noi.

Pentru tine, avantajul este simplu: un singur partener pe toată durata proiectului. Dacă ceva nu merge, ai un singur număr de telefon la care să apelezi. Dacă vrei să extinzi sistemul peste trei ani, vorbești cu aceeași echipă care l-a proiectat și instalat.

Două capacități. Aceeași arhitectură. Scalare până la 5 MWh.

Cele două configurații cu care lucrăm cel mai des în portofoliul Velionic C&I sunt de 215 kWh și 261 kWh. Ambele folosesc aceeași arhitectură tehnică: celule LFP 280 Ah grad A, sistem de răcire dedicat, BMS integrat și aceleași standarde de certificare și siguranță. Diferența constă în raportul dintre putere și energie, ceea ce permite adaptarea soluției la profilul de consum și la obiectivele fiecărui proiect.

215
kWh
/
100
kW
Velionic C&I 215

Raport între energie și putere de 2,15 — durată de peste 2 ore la putere nominală. Aplicație tipică: arbitraj tarifar pe contracte dinamice, autoconsum cu PV de putere medie, backup pentru consumatorii comerciali și industriali.

261
kWh
/
125
kW
Velionic C&I 261

Raport între energie și putere de 2,09 — similar cu 215, dar cu mai multă energie per unitate. Aplicație tipică: facilități cu vârfuri mari de consum, peak shaving agresiv, configurări mari (8+ unități de stocare în paralel).

Exemple de configurări
1 × C&I 261

261 kWh / 125 kW — Prosumator mediu: consumatori comerciali, clădiri de birouri, centre logistice și sisteme PV de dimensiuni medii.

2 × C&I 261

522 kWh / 250 kW — Prosumator mare: unități de producție și facilități comerciale cu consum ridicat.

4 × C&I 261

1.044 kWh / 500 kW — Industrie energointensivă: aplicații industriale cu obiective avansate de optimizare energetică și reducere a vârfurilor de consum.

8 × C&I 261

2.088 kWh / 1.000 kW — Backbone industrial complet: platforme industriale, parcuri logistice și proiecte cu integrare extinsă a producției proprii de energie.

Extindere de până la 5 MWh în paralel – pe aceeași bară AC, în funcție de proiectarea electrică. Sistemele pot fi dezvoltate gradual, păstrând aceeași arhitectură de control și integrare prin Veltol EMS.

Hai să discutăm despre proiectul tău

Confidențialitate garantată

Velionic C&I. Patru aplicații. ROI-uri diferite.

În funcție de profilul tău de consum și de tipul de contract energetic, un sistem de stocare poate rezolva probleme diferite. Cele patru aplicații standard pe care le livrăm pe segmentul C&I:

Peak shaving — pentru consumatorii cu putere contractată mare

În multe companii, costul puterii contractate ajunge la 25–35% din factura ta anuală de energie. Vârfurile care îl generează durează de obicei 15 minute pe lună. Velionic C&I acoperă aceste vârfuri din baterie și reduce puterea solicitată din rețea. Rezultatul: o putere contractată mai mică și costuri reduse, fără modificări ale procesului de producție. Tipic, asta generează economii anuale între 80.000–250.000 EUR la 1 MW stocare industrială.

80.000–250.000 €
economii/an la 1 MW

Arbitraj tarifar — pentru contractele dinamice sau PZU

Bateria se încarcă în intervalele cu preț redus și se descarcă atunci când energia este mai scumpă. De exemplu, cumperi energie noaptea, când prețul e de 30 EUR/MWh, și consumi ziua, când e de 130 EUR/MWh. Diferența merge direct în economiile companiei. Marjă tipică captată: 40–90 EUR/MWh.

40–90 €/MWh
marjă tipică captată

Backup industrial — pentru producția continuă

În industrii precum producția alimentară, centrele de date, telecomunicațiile sau industria farmaceutică, o singură pană de curent costă între 3.000 – 50.000 EUR. Velionic C&I poate prelua automat alimentarea sarcinilor critice în mai puțin de 20 ms pe modul backup. Sarcinile critice rămân alimentate. ROI-ul se calculează simplu: câte pene ai avut anul trecut, înmulțit cu costul mediu per pană.

< 20 ms
comutare · 3.000–50.000 €/pană evitată

Fotovoltaic + BESS hibrid — pentru maximizarea autoconsumului

Noua lege a prosumatorilor a făcut ca această combinație – PV + BESS hibrid – să fie cea mai frecvent întâlnită cerere în 2026. Dacă ai PV instalat, dar nu ai baterie, autoconsumul tipic e între 35–50%. Cu Velionic C&I instalat, acesta crește la 80–95%. Exportul în rețea la prețuri mici dispare. Penalitățile pentru dezechilibre (din noua lege) sunt eliminate.

35–50% → 80–95%
autoconsum

Garanție și service local

Velionic C&I beneficiază de garanție standard de 5 ani, cu posibilitatea extinderii până la 10 ani, precum și de suport tehnic asigurat de echipa de ingineri a Veltol Energy, divizia de energie verde a companiei Veltol Holding, cu sediul la Târgu Mureș.

Pentru sistemele alcătuite din peste patru unități de stocare, recomandăm semnarea unui contract de O&M, cu vizite preventive semestriale. Pentru centre de date, industria alimentară și alte aplicații în care continuitatea alimentării este critică, oferim contracte Premium cu timpi de intervenție garantați, în 24 de ore.

Garanție standard pe produs
5 ani de la PIF
Garanție extinsă (opțional)
până la 10 ani
Garanție de cicluri
min. 6.000 @ 90% DoD, 1C/1C
Capacitate reziduală garantată
min. 70% la final
Garanție lucrări de instalare
2 ani
Mentenanță anuală inclusă
primii 2 ani
Transferul garanției
gratuit, către noul proprietar

Proiecte finalizate

Analizăm profilul de consum și răspundem în 5 zile cu economiile estimate

Ne poți trimite curba de consum la 15 minute sau facturile de energie din ultimele 12 luni. Pe baza acestora, inginerii noștri estimează configurația optimă a sistemului și economiile care pot fi obținute. Auditul este gratuit și nu implică nicio obligație. Dacă analiza arată că investiția nu este justificată din punct de vedere economic, îți vom comunica acest lucru în mod transparent.

Discută cu noi direct: 0748 931 231

Luni–vineri – 9:00 – 17:00.

Nu ezita să ne contactezi!